Fiecare schimbare a API-ului, cu data ei. Ce e publicat aici nu se mai schimbă decât prin adăugare.
Când adăugăm o rută sau un câmp, apare aici înainte să te bazezi pe el. Când ceva ar trebui să dispară, îl marcăm ca depășit cu cel puțin șase luni înainte, tot aici, și scriem cu ce îl înlocuiești. Dacă vrei să afli de schimbări fără să revii pe pagină, scrie-ne la suport@criox.ro și te trecem pe lista de anunțuri.
Destinația și traseul apelului
Patru câmpuri noi pe obiectul „apel”, la sfârșit: destination_type, destination_number, destination_name și path. Unde a trimis numărul apelul (coadă, grup, meniu, asistent AI, mesagerie, interior, număr extern) și tot ce s-a întâmplat pe drum, pas cu pas. Descrise în referința apelurilor.
Aceleași câmpuri apar și în evenimente. Pe call.answered sunt null: traseul se știe la închidere.
Nimic nu s-a mutat sau redenumit. O mapare făcută pe versiunea 1.0 merge neschimbată.
Versiunea 1: contul și apelurile
Cheile API se fac din Integrări → API. O cheie poate citi apelurile (calls:read); se vede o singură dată; se revocă oricând.
GET /v1/account: contul și cheia cu care întrebi. Prima cerere de făcut.
GET /v1/calls: lista apelurilor, cu filtre pe perioadă, sens, rezultat, număr, linie și coleg, pe pagini cu cursor.
GET /v1/calls/{id}: un apel după id, cât îl ține retenția contului.
Evenimentele (webhook-urile) sunt documentate aici, cu formatul lor versionat (version: 1), antetele, semnătura și regulile de reîncercare. Obiectul „apel” e același în evenimente și în API.